Patru mafioți au fost arestați în Corleone. Cine a încălcat Omerta, „codul tăcerii”

Patru mafioți au fost arestați în Corleone. Cine a încălcat Omerta, „codul tăcerii
Publicat: 29/01/2015, 10:43

Decizia antreprenorului a dus la arestarea a patru mafioți, inclusiv a unul „naș” care îi teroriza frecvent pe antreprenorii din Palermo, scrie theguardian.com. „În fiecare lună, eram obligat să plătesc o taxă de protecție de aproape 500 de euro”, a declarat afaceristul în fața polițiștilor. „În cele din urmă, am fost nevoit să renunț la una din afaceri, deoarece nu mai puteam plăti”. Acest caz a tras un nou semnal de alarmă cu privire la mafia siciliană, Cosa Nostra, care dorește să obțină bani prin orice mijloace, pentru a întreține familiile mafioților aflați în închisoare.

Cel care a denunțat șantajul mafiei a dorit să-și deschidă o afacere în urmă cu câteva luni. Când a abordat un cap local al mafiei, pentru a discuta despre plata „taxei de protecție”, a sperat că va obține un discount, care i-a fost refuzat. În septembrie 2014, polițiștii italieni au descins în Corleone, unde au făcut o arestare. Acela a fost momentul în care afaceristul a prins curaj să denunțe abuzurile mafioților. „Omerta s-a năruit chiar și în această parte a Siciliei”, a declarat șeful poliției, Pierluigi Solazzo.

Actul de opunere a reprezentat unul din cele mai importante momente pentru polițiști, ultimul succes fiind înregistrat în urmă cu 20 de ani, când aceștia l-au arestat pe Toto Riina, „nașul” mafiei din Corleone, supranumit „Bestia” sau „Monstrul”. Mafiotul Riina a fost condamnat la mai multe pedepse consecutive cu închisoarea pe viață, după ce a orchestrat numeroase escrocherii și asasinate. Umbra mafiei tronează și asupra italienilor obișnuiți, nu doar în Sicilia și Napoli. În ultimele luni, ziarele au scris despre schemele elaborate de corupție ale angajaților din serviciile publice de la Roma. Scandalul a implicat zeci de politicieni din oraș. Italia este considerată una din cele mai corupte țări din Europa, alături de România, Grecia și Bulgaria, potrivit unui raport realizat de Transparency International.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!